Turistul a sunat joi seara la 112, anunțând că este în imposibilitatea de a mai înainta și că e blocat undeva în zona Valea Caraiman, după cum au anunțat salvamontiștii prahoveni. O echipă formată din trei salvatori montani de la Baza Salvamont Baba Mare au plecat în căutarea lui, însă în întuneric, căturăile lor au fost fără scucces.
„Din cauza întunericului, zonei extrem de dificile, cu risc ridicat de avalanşă şi cum telefonul apelantului nu mai avea acumulatorul încărcat, după câteva ore de căutări, salvatorii montani s-au retras în bază, în jurul orei 2.00, fără să găsească locaţia acestuia”, au arătat salvamontiştii pe pagina lor de Facebook.
Vineri dimineaţă, a fost solicitat elicopterul de la POA Braşov.
„Din fericire, victima a fost identificată din elicopter şi a fost troliat un salvator montan la aceasta, extragand-o din zonă de abrupt. În afară de o uşoară hipotermie şi mai multe escoriaţii la membrele inferioare, persoana era într-o stare bună, dar a fost totuşi transportată la Spitalul Judeţean din Braşov, pentru evaluare medicală suplimentară”, au mai arătat salvatorii.
„Victima ne-a povestit că a vrut să facă o tură de antrenament, a urcat pe Valea Cerbului, apoi a luat-o pe Brana Caraimanului. La un moment dat nu a mai putut înainta şi a coborât pe sub brana, direct spre Valea Caraimanului. Era echipat în pantofi sport, pantaloni scurţi şi o bluză subţire. Fiind o fire sportivă, s-a mişcat toată noaptea şi a evitat să intre în şoc hipotermic, temperatura fiind negativă, noaptea trecută, la 1800 m altitudine”, au mai detaliat ei.