PRIAevents, alături de Consiliul Concurenței Romania și Coalitia pentru Economie Circulara – CERC, vă invită la unicul eveniment dedicat concurenței și economiei circulare și, de asemenea, primul eveniment de acest tip organizat în România – PRIA Competition and Circular Economy în 21 septembrie 2023, de la 13:30.

Pentru înregistrare va rog completați: https://priaevents.ro/inregist… 

Concurența este un mecanism vital al economiei, Consiliul Concurenței având un rol foarte important pentru asigurarea unui mediu concurențial sănătos. Astfel, se încurajează eficiența şi inovația şi se reduc preturile. De asemenea, companiile sunt încurajate să ofere consumatorilor bunuri şi servicii în termenii cei mai favorabili.

Piețele nu funcționează întotdeauna eficient, făcând rău economiei, consumatorilor și societății. Atunci când se întâmplă așa, autoritățile de concurență verifică ce se întamplă în acele sectoare ca să înțeleagă dinamica concurenței în aceste sectoare, iar astfel pot să identifice motivele pentru functionarea slabă a sectorului și să recomande diverse politici sau actiuni pentru rezolvarea problemelor.

De aceea, politicile concurențiale trebuie cunoscute și înțelese de către toți cei care sunt implicați în economie. Companiile trebuie să cunoască atât modalitățile prin care pot fi protejate de legislație în cazul în care devin victime ale unor practici anticoncurențiale, dar și care sunt sancțiunile pe care le pot primi dacă decid încălcarea normelor. Este foarte important să cunoască aceste reglementări atât mediul de afaceri, cât și persoanele fizice, mai ales ca în această ediție aducem în prim plan și abordarea europeană asupra aspectelor legate de concurență.

Întrucât o economie circulară bazată pe reducerea, reutilizarea și reciclarea resurselor și materialelor este din ce în ce mai recunoscută a fi în centrul tranziției ecologice, se pune întrebarea dacă legile și politicile concurenței, așa cum sunt concepute și aplicate în prezent, sunt compatibile cu paradigma sa.

Sunt câteva caracteristici ale economiei circulare care pot conduce la o piață mai puternică și deci, politici de concurentă noi ce pot apărea datorită acestei creșteri și care nu trebuie sa rămână neabordate.

În lipsa unor inițiative de reglementare suplimentare în timp util, consumul global de materii prime ar putea să fie de două ori mai mare până în 2060, cu efecte severe asupra bunăstării umane, economiei și ecosistemelor. Se estimează că cererea pentru unele metale, oțel și aluminiu, dar și cimentul și plasticul ar putea fi de patru ori mai mare decât cel actual în 2050. Generarea de deșeuri este, de asemenea, în creștere, în timp ce ratele de reciclare rămân scăzute. Folosim cu aproximativ 60% mai multe din resursele Pământului decât poate acesta regenera anual. Până în 2050, cu o populație globală în creștere, acea „depășire” ar putea ajunge la dimensiunea adunată a 3-4 planete, ceea ce este în mod clar nesustenabil.

Întrucât economia circulară poate duce la stimulente, modele de afaceri și dinamici diferite decât sistemele tradiționale de economie liniară, ne propunem sa explorăm teme precum:

  • În ce industrii și cazuri dreptul concurenței ar putea fi un obstacol în calea trecerii la o economie circulară;
  • Care sunt activitățile de advocacy și de aplicare pe care le pot întreprinde autoritățile de concurență pentru a sprijini în mod proactiv tranziția către o economie circulară;
  • Dacă sunt necesare ajustări ale evaluării prejudiciului și efectelor concurenței pentru cazurile de concurență în economia circulară.Probleme de aplicare a concurenței în economia circulară;
  • Infrastructuri existente, efecte ale pietelor. Exemple din Romania și alte țări;
  • Sistemul SGR în România și provocările concurențiale;
  • Protecția mediului, inclusiv în ceea ce privește gestionarea deșeurilor și reciclare;
  • Considerații de mediu în aplicarea concurenței;
  • Sustenabilitate și concurență;
  • Dreptul concurenței și conduita responsabilă în afaceri;
  • Probleme de concurență în managementul deșeurilor
  • Acorduri orizontale în domeniul mediului;
  • Integrarea verticală ca bariere de intrare și pe piețele locale;
  • Drepturi de proprietate intelectuala;
  • Modalități practice în care politica concurenței sprijină economia circulară;
  • Crearea de stimulente pentru o utilizare eficientă a resurselor;
  • Inovaţie;
  • Dezvoltarea modelelor de afaceri ale economiei circulare

PROGRAM:

9.30-10.00 – Înregistrarea participanților și Welcome Coffee

10.00 -12.30 – Panel dezbateri: Concurența și economia circulară

12,30 -13,30 – Q&A. Concluzii