Poliția Capitalei a transmis pe 7 noiembrie că a fost deschisă o anchetă, iar acum precizează ce s-a întâmplat în acea seară, cand un polițist din București a pierdut încărcătorul de la pistol.

„Polițiștii Secției 12 au demarat, de la acel moment, cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3.”, a transmis joi Poliția Capitalei.

Potrivit sursei, în urma investigațiilor efectuate, s-a refăcut traseul echipajului de poliție și s-a stabilit faptul că, în cursul acelei seri, în urma unei intervenții, ce a presupus conducerea unei persoane la sediul secției, o persoană dintr-un grup de 3, care ar fi asistat de pe margine la eveniment, ar fi luat încărcătorul armei și l-ar fi aruncat la gunoiul dintr-o societate comercială de alimentație publică.

Cele 3 persoane au fost conduse la audieri, în baza unui mandat de aducere, în vederea stabilirii condițiilor în care s-a produs evenimentul.

În continuare sunt efectuate demersuri, împreună cu reprezentanții firme de salubritate, în vederea identificării încărcătorului și a muniției aferente”,  a mai transmis poliția.