Despre soluții economice de energie regenerabilă cu Dan Tudose, Manager General E-acumulatori.ro
În România, în momentul de față, există un potențial foarte mare pe piața energetică pentru instalarea și producerea de sisteme de energie verde. La nivel individual, românii sunt interesați de produse noi și inovatoare în domeniu și au început să caute soluții sigure și economice, care să le optimizeze costurile.
La nivel de mediu de afaceri, companiile și utilizatorii industriali de abia acum încep să conștientizeze nevoia de a utiliza cât mai multă energie din surse alternative și regenerabile, cu un impact cât mai mic asupra mediului înconjurător și la niște costuri cât mai scăzute.
„Ne îndreptăm către o lume preocupată de energie verde, în care clienții sunt tot mai atenți la soluţiile pe care le primesc. Nu numai că acestea trebuie să fie eficiente energetic, să le ofere control asupra consumului și costuri scăzute, dar trebuie să fie și nepoluante. Soluţiile propuse de noi vin în întâmpinarea acestor nevoi și oferă servicii inteligente de energie regenerabilă, adaptate fiecărui consumator, atât la nivel individual, cât și industrial. Aducem energia viitorului în mâinile clienților noștri și le oferim puterea de a o produce și consuma local. Ne propunem, astfel, să contribuim la „colorarea în verde” a pieței de energie din România.” a precizat Dan Tudose, Manager General E-acumulatori.ro
Energie Regenerabilă la costuri reduse și cu grijă față de mediul înconjurător
Sistemele de energie verde redau clienților controlul asupra consumului energetic, cu beneficii vizibile imediat. În primul rând, din punct de vedere economic, energia produsă se scade din factură, iar consumatorii individuali și industriali își pot optimiza ușor și rapid costurile.
Există și o multitudine de beneficii fiscale, de la programe de subvenție pentru încurajarea instalării de sisteme de energie regenerabilă la scăderea anumitor taxe și impozite. Mai mult, din punct de vedere ecologic, se consumă energie din același loc în care se produce, micșorând astfel amprenta asupra mediului înconjurător.
„Am avut clienți care au venit la noi din dorința de a-și optimiza costurile fixe și să reducă impactul asupra mediului înconjurător. În acest sens, echipa noastră de tehnicieni profesioniști a instalat un sistem performant de panouri fotovoltaice pe acoperișul halei în care clientul avea liniile de producție. Acesta a observat imediat eficientizarea consumului electric, dar și un beneficiu suplimentar binevenit: scăderea temperaturii din hală datorită panourilor fotovoltaice care au preluat energia solară.” a menționat Dan Tudose, Manager General E-acumulatori.ro
Un alt avantaj major al generării de energie verde este amortizarea investiției într-un timp scurt. Atât pentru consumatori individuali, cât și pentru firmele de mici sau mari dimensiuni, costurile pentru fiecare proiect sunt transparente, iar investiția se amortizează în 5-6 ani.
Sistemele fotovoltaice sunt instalații complexe care transformă energia solară în energie electrică. Dacă sistemele de panouri solare folosesc căldura solară pentru a încălzi apa dintr-un circuit, sistemele de panouri fotovoltaice utilizează energia luminoasă a soarelui. Astfel, acestea reprezintă o sursă energetică regenerabilă, cu o durată de viață a echipamentelor de 25-40 de ani și amortizare rapidă a investiției, costuri minimale de mentenanță, fiind și cele mai ecologice sisteme de producere a energiei electrice.
Unde se pot instala sisteme fotovoltaice:
• Consumatori individuali (case, mansarde, etc)
• Clădiri de imobile
• Clădiri de birouri
• Hoteluri, pensiuni
• Parcări private sau publice, clădiri de birouri, supermarketuri sau benzinării
• Fabrici, hale și spații de depozitare industriale
• Ferme, sere, spații de depozitare agricole
• Zone izolate, neconectate la sistemul electric național
Beneficii pentru consumatori casnici
Panourile fotovoltaice asigură oricărui proprietar o casă independentă energetică (aproximativ 70-80% din ce consumă vine din panouri) și o economie importantă la factura de energie. Mai mult, acesta poate deveni prosumator (mic producător de energie care poate livra surplusul în rețeaua națională) și poate beneficia de subvenții importante de la stat prin programele dedicate derulate de Ministerul Mediului sau Administrația Fondului de Mediu. Datorită duratei mari de viață, sistemele fotovoltaice reprezintă un beneficiu transmisibil, astfel, casele se pot vinde, lăsa moștenire sau pot contribui la obținerea un certificat energetic superior.
Beneficii pentru consumatori industriali
Pe lângă faptul că sunt soluții sigure de energie regenerabilă, prietenoase cu mediul înconjurător, sistemele fotovoltaice asigură scăderea costurilor fixe și creșterea exponențială a eficienței energetice. Investiția se face o singură dată, se amortizează într-un timp scurt, iar energia se produce și se consumă local, zi de zi, ori de câte ori este nevoie.
Mașinile electrice revoluționează industria auto și cea de transport, reprezentând, în același timp, un mod de deplasare economic și prietenos cu mediul înconjurător.
Tocmai de aceea, stațiile de încărcare pentru vehiculele electrice atât pentru uz casnic, cât și pentru uz comercial, au devenit o investiție necesară care se poate realiza cu costuri minime. Stațiile de încărcare pentru vehicule electrice pot fi instalate:
- La case individuale
- La parterul sau în garajele subterane ale clădirilor de imobile
- În parcările clădirilor de birouri
- În parcările publice sau private
- În parcările mall-urilor sau supermarketurilor
- Pe drumurile publice și autostrăzi
Parcuri auto eficiente energetic și la costuri reduse
În mediul urban, vehiculele electrice pot fi utilizate cu mare succes ca parte a flotei auto a unei companii, reducând considerabil costurile de operare. În plus, sunt mult mai sigure, având sisteme moderne de protecție încorporate sau de condus autonom, iar unele sunt conectate la internet din fabrică și pot comunica ușor între ele și cu baza flotei.
Angajați și clienți mulțumiți
Există deja în România clădiri de birouri care au stații de încărcare pentru mașini electrice și destul de multe supermarketuri care pun la dispoziție clienților astfel de facilități. Tendința este ca, în viitor, toate clădirile de birouri să fie dotate cu stații de încărcare EV. Astfel, angajații vor face naveta spre serviciu cu mașini electrice și vor scăpa de stres, știind că le vor putea încărca atât acasă, cât și la serviciu sau la cumpărături.